„Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta. Apoi a adăugat că Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât şi a treia zi să învie. Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi? Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.“ (Luca 9:21-26)
Este cam ciudat ce le-a poruncit Domnul Isus. Petru tocmai a spus: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu!”, iar Domnul Isus parcă spune: „Ai dreptate, dar să nu spui la nimeni.” Poate Petru s-a gândit: „Oare nu a venit Domnul Isus ca să fie descoperit? De ce să nu spunem la nimeni?” Ce vrea să spună Domnul Isus prin acest lucru?
Unul dintre motive a fost faptul că Domnul Isus a dat deja exemple şi le-a arătat modul în care El a calculat în mod perfect fiecare eveniment din fiecare moment din viaţa Lui. Dumnezeu ştia exact momentul în care avea să fie luat sau momentul în care ei nu puteau să pună mâna pe El; era un moment exact când El putea să descopere că este Împărat, alte momente în care El nu putea să descopere. Mai târziu vom vedea că ei au vrut să-L încoroneze ca împărat, dar El a spus: „Vremea Mea nu a sosit încă.” Deci, Dumnezeu, în suveranitatea Lui, a ştiut ca vă veni vremea pentru această descoperire, dar că înainte de această descoperire mai erau multe lucruri de făcut.
Un alt motiv ca Domnul Isus să spună acest lucru a fost: „Să nu spuneţi la nimeni lucrul acesta, pentru că nimeni nu v-a spus vouă, ci voi aţi descoperit singuri şi Dumnezeu din ceruri v-a descoperit. În acelaşi fel, cei care vor crede în Mine vor descoperi cine sunt Eu, şi Dumnezeu Tatăl le va descoperi şi lor cine sunt Eu. Iar cei care nu văd acest adevăr, nu-l vor vedea nu pentru că Dumnezeu nu doreşte ca ei să-l vadă, ci pentru că ei refuză să privească. Dar dacă au bunăvoinţă, atunci iată ce realitate vor vedea: „Mesia trebuie să moară.” (v.22).
Această descoperire, cum că „Mesia trebuie să moară”, este uimitoare. Nu este o descoperire nouă, pentru că Vechiul Testament a arătat deja acest lucru. Dar din punctul de vedere al iudeilor, pentru ei faptul că Mesia avea să moară era o descoperire fenomenală.
Evreii nu se aşteptau ca Mesia să moară, ci ei se aşteptau ca El să vină şi să cucerească, să domnească împreună că Israel, să elibereze Israelul de sub asuprirea Romei şi să-Şi aşeze Împărăţia pe pământ. Aceasta era o parte din promisiunea dată pentru ei. Ei la aceasta se aşteptau. Nicidecum nu se aşteptau ca Domnul Isus să Se întoarcă către ei şi să spună: „Petru, ai dreptate, sunt Mesia! Dar Eu voi muri…” Această propoziţie nu se potrivea deloc în planurile lor.
Mai târziu vom vedea că de fapt ei tot nu au înţeles despre ce era vorba. Parcă ce le-a spus Domnul Isus a trecut peste capul lor. Eu cred că poate ei nici măcar nu au auzit că El avea să moară.
Domnul Isus le descoperă paradoxul, şi anume: Creatorul vieţii va fi condamnat la moarte. La versetul 22, ni se spune că „Cel care vindecă, trebuie să sufere; Cel care primeşte, trebuie să fie respins; Cel care dă viaţa, trebuie să moară”. Domnul Isus era o Fiinţă, care era Sursa vieţii (Ioan 5:26; 11:25; 14:6). Iată o Persoană care este viaţa, care creează viaţa! Cel care dă viaţa trebuie ca să I Se ia viaţa!!! Viaţa trebuie să moară, ca cei morţi să trăiască. Dar Acesta este Hristosul, şi aici este viaţa de credinţă!
În acest pasaj din Luca sunt trei expresii ale acestui paradox pentru viaţa de credinţă. Aşa că în următoarele versete Domnul Isus va vorbi despre paradoxul experienţei noastre, ca şi creştini.
a. Pentru a trăi trebuie să murim (v.23-24)
Versetul 23 este unul dintre cele mai importante versete, pentru că ne spune cum să venim la Hristos.
Din experienţa mea vă spun că foarte multe biserici din Vest (din Scoţia, Anglia, America) pierd din vedere acest verset şi predică o Evanghelie care spune: „Veniţi la Isus şi veţi fi împliniţi... Veniţi la Isus, şi El vă va lua durerea... Veniţi la Isus, şi veţi fi fericiţi... Veniţi la Isus, şi veţi face prieteni... Veniţi la Isus, şi veţi face parte dintr-o comunitate... Veniţi la Isus, şi veţi avea o experienţă extraordinară...” Când de fapt Evanghelia spune: „Veniţi la Isus, şi muriţi.”
Mesajul acesta nu este prea popular. Dacă le spuneţi oamenilor: „Veniţi la Domnul Isus ca să muriţi”, nu vor veni prea mulţi la biserică. Dacă predic mesajul acesta, voi avea parte de un grup de oameni care voiau să se sinucidă oricum. Mesajul acesta nu-i va face fericiţi, dar îi va ajuta să fie mântuiţi.
Conceptul acesta de „a muri pentru a trăi” este unul din cele mai neglijate din Biserica de astăzi. Dar acesta este adevărul:
· trebuie să mori faţă de tine însuţi [să te lepezi de tine]
Adică să ajungi la capătul sinelui tău; să închei socotelile cu sinele tău; să nu mai depinzi de tine însuţi; să te opreşti de a mai crede în tine. Să nu mai ai impresia că eşti capabil să realizezi tu vreo experienţă în viaţă prin care ajungi să fii ceea ce trebuie să fii. Opreşte acest mod de a gândi şi a trăi!
Există două lucruri principale pe care le urăsc la casa de producţie de la Hollywood:
- cei de la Hollywood care fac filme proiectează un mesaj total imoral şi lipsit de evlavie
- în al doilea rând, ei au dezvoltat o lume fantastică. Oamenii încep să creadă în aceste fantezii şi să trăiască într-o lume fantastică. Adică, oamenii din lumea adevărată încep să trăiască într-o lume creată şi fabricată de Hollywood. Oamenii încep să creadă că viaţa romantică şi cea de căsnicie este aşa ca la Hollywood. Sunt acele filme de acţiune în care viaţa nu are nici o valoare şi nu este preţioasă, ci se pot dispensa de unul sau de altul. De exemplu, vine Arnold Schwarzenegger şi în vreo 15 secunde omoară vreo 150 de oameni cu mitraliera... Există copii care îşi doresc în viaţa reală să fie Arnold Schwarzenegger. Uneori, unii dintre ei iau un pistol sau o mitralieră, se duc la o şcoală şi reuşesc să omoare câţiva oameni. Este o lume de fantezie. Şi în lumea aceasta tu poţi fi orice îţi doreşti să fii; orice ai dori, tu poţi să ai şi să fii. Minciuna aceasta este o minciună totală.
Dacă am putea avea o convorbire personală cu starurile de la Hollywood pentru a vorbi puţin despre viaţa lor personală, vom vedea că de fapt viaţa lor este o mare minciună. Oamenii aceştia sunt nenorociţi şi se simt mizerabili. În realitate, ei nu sunt personajul pe care îl joacă pe ecran; pentru că personajul este fabricat, este o iluzie. Totul este o minciună, pentru că cineva a scris un scenariu. Viaţa nu este după un scenariu.
Primul lucru pe care îl spune Domnul Isus este că trebuie să ajungem la sfârşitul vieţii în care tu crezi că eşti capabil să-ţi hotărăşti destinul. Noi nu putem să ni-l hotărâm. Şi lumea de afară trebuie să ştie că nu poate să şi-l hotărască; este o minciună faptul că îţi poţi hotărî destinul. Singurul mod de a trăi este de a muri: să te lepezi de tine însuţi - să ajungi la capătul eu-lui tău
· trebuie să mori faţă de elementele din viaţa aceasta [să-ţi iei crucea în fiecare zi]
Să mori faţă de lucrurile blestemate de păcat din viaţa aceasta, care nu-ţi vor da nimic potrivit nevoilor tale.
Cea mai mare nevoie a omului este iertarea. Noi avem nevoie de iertare, nu de lucrurile pământeşti
· să mori faţă de ambiţiile tale egoiste [să Îl urmezi pe Hristos].
Şi Domnul Isus spune: „Aşa vei fi ucenicul Meu!”
Mesajul acesta este cam aspru. Câte biserici predică acest mesaj clar?... „Dacă predic acest mesaj nu va mai veni nimeni la Hristos...” Eu am venit la Hristos, şi tu ai venit la El. Cum adică nimeni nu va veni?!? Este minciuna lui Satan că nu va veni nimeni la Hristos. Oamenii care vor fi gata, pe care Dumnezeu i-a ales, vor veni. Tu nu trebuie să-i manipulezi să vină în Împărăţia lui Dumnezeu, ci tu trebuie să predici adevărul.
Pe mine nu m-a manipulat nimeni ca să intru în creştinism, ci mie mi s-a spus foarte clar şi foarte direct, de un tânăr foarte curajos, că dacă mor fără Hristos voi fi condamnat pentru păcatele mele şi îmi voi petrece toată eternitatea în iad.
Să nu crezi că nimeni nu va veni! S-ar putea să nu ai parte de succesul, pe care lumea îl consideră succes. Dar Dumnezeu nu te-a rugat să ai succes, ci Dumnezeu te-a chemat să fii credincios; să predici Cuvântul cu credincioşie, iar El va face restul. Este uşor de înţeles, dar greu de făcut.
Partea aceasta simplă este îndeajuns de greu de făcut, de ce să o mai şi complici cu tot felul de lucruri care nu sunt biblice? Rămâi credincios şi predică Cuvântul: „… să te lepezi de tine însuţi, să-ţi iei crucea în fiecare zi şi să Mă urmezi.” Şi Domnul Isus spune: „Aşa vei fi ucenicul Meu!”
Haideţi să vedem împreună şi alte versete care subliniază acest concept: pentru a trăi trebuie să murim.
„Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Gal.2:20)
Versetul acesta conţine viaţa şi moartea lui Hristos, şi viaţa şi moartea noastră: „… m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine” – „Eu sunt răstignit cu Hristos” (eu mor). Este acelaşi concept: pentru a trăi trebuie să murim.
Pavel spune: „Am fost răstignit împreună cu Hristos…” Mai respira Pavel în momentul în care scria? Din punct de vedere fizic era încă în viaţă, dar el s-a lepădat de sine însuşi; el şi-a luat crucea şi l-a urmat pe Hristos. Ca şi rezultat, Dumnezeu l-a luat pe el şi din punct de vedere spiritual l-a aşezat în Hristos. Când a murit Hristos, a murit şi Pavel, iar păcatele lui au fost achitate. În loc să fie condamnat, el a fost iertat.
„Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” (Gal.5:24)
Aici avem ideea de a răstigni aceste lucruri care erau ale noastre: poftele, patimile. Pentru că eşti în Hristos, ai renunţat la patimi, la dorinţe. Patimile şi dorinţele tale pământeşti nu mai sunt motivaţia vieţii tale. Aceasta nu înseamnă că sunt absente şi că nu mai există, pentru că tu încă ai trupul acesta de carne. Ele există, dar nu sunt motivul tău pentru a trăi. Dacă patimile şi poftele pământeşti ale trupului reprezintă încă, şi acum, motivul suprem pentru care tu trăieşti, în felul acesta eu nu văd că ai fi mântuit. Pentru că eu nu înţeleg cum ai fost răstignit împreună cu Hristos, dacă patimile sunt ambiţia vieţii tale în continuare. Dacă ai fost răstignit împreună cu Hristos, tu vei fi frânt de durere că ai căzut. Vei şti că L-ai dezamăgit pe Dumnezeu. Te vei pocăi, îţi vei mărturisi păcatele, vei fi iertat şi te vei întoarce înapoi la El.
Cel care nu este mântuit, nu experimentează această convingere când păcătuieşte. Dar cel care este mântuit, se simte convins; are durere când păcătuieşte; are acel sentiment de durere pentru că a păcătuit împotriva Celui care l-a cumpărat cu un preţ. De fapt, durerea pe care o are este un indiciu foarte bun că este mântuit.
Când păcătuieşti, ca şi credincios, simţi şi ştii că L-ai dezamăgit pe Dumnezeu. Este bine când simţi acest lucru, pentru că El nu a încheiat încă socotelile cu tine. Mărturisirea şi pocăinţa ta continuă este procesul prin care Dumnezeu te modelează să fii mai mult ca Domnul Isus. Experienţa ta iniţială de pocăinţă – când te-ai întors la Dumnezeu şi ţi-ai mărturisit păcatele -, acea experienţă iniţială te-a adus într-o relaţie veşnică cu Hristos, care nu se poate încheia. Această relaţie cu Hristos nu se poate încheia, pentru că tu eşti acum în Hristos: ... „Am fost răstignit cu Hristos, şi nu mai trăiesc,… ci Hristos trăieşte în mine”, pentru totdeauna şi în veci de veci. Eu trăiesc în El pentru totdeauna şi în veci de veci.
Acea experienţă iniţială de pocăinţă, de mărturisire a păcatelor m-a aşezat în această poziţie. Dar experienţa mea continuă şi zilnică de pocăinţă şi mărturisire a păcatelor este procesul prin care mă face asemenea lui Hristos din ce în ce mai mult.
„Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” (Rom.6:3-4)
Este vorba de botezul spiritual, nu de botezul cu apă. Botezul cu apă nu ne botează în moartea lui Hristos, ca şi experienţă; botezul cu apă proclamă doar şi atestă faptul că eu am murit din punct de vedere spiritual cu Hristos deja, că am fost botezar în moartea Lui. Când am parte de acest botez spiritual (botezul în moartea Lui), sunt aşezat în moartea Lui.
De exemplu, eu cred în jertfa Lui acum, în anul 2011. Dar, prin credinţă, eu sunt aşezat în moartea Lui, pe cruce. Deci, când a murit El, şi eu am murit. Păcatele mele personale au fost purtate de Hristos, în locul meu. El a devenit atunci Salvatorul meu... Este Salvatorul lumii, în sensul că jertfa Lui este suficientă ca să plătească pentru păcatele omenirii. Dar nu este Salvatorul lumii întregi, în sensul că dacă El a murit toată lumea este mântuită. Devine Salvatorul meu personal, atunci când eu cred în jertfa Lui şi, ca urmare, sunt botezat cu Duhul Sfânt, prin Duhul Sfânt. În momentul în care prin acest botez sunt aşezat (pus) în Hristos şi în moartea Lui, atunci jertfa lui Hristos devine jertfa mea. Lucrarea de ispăşire (înlocuitoare) a lui Hristos devine a mea; şi astfel sunt mântuit, sunt iertat, sunt justificat (îndreptăţit) prin credinţă.
„Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.” (2 Cor.4:11)
Aceasta nu înseamnă că zilnic eşti mântuit, ci înseamnă că întotdeauna [adică, în mod constant] experimentezi această moarte pe care ai primit-o şi este a ta în Hristos: ... „Am fost răstignit cu Hristos, şi nu mai trăiesc eu…” Nu spune: „Am murit în Hristos, faţă de mine însumi, dar după aceea sinele meu înviază iarăşi,… şi iarăşi trebuie să mor…” Dacă aşa stau lucrurile, ar trebui să fiu mântuit în mod constant şi repetat.
Autorul epistolei către Evrei spune, şi argumentează: „Hristos nu este jertfit tot timpul. El a fost jertfit o singură dată, şi a fost îndeajuns… O singură jertfă, ca să-i desăvârşească pe toţii aceia care cred în El.” Experienţa mea de mântuire a fost îndeajuns ca eu, prin această experienţă, să fiu mântuit. Dar experienţa experienţei de mântuire o trăiesc în fiecare zi, în mod constant – sau cum spune aici: „totdeauna sunt dat la moarte”: experimentez ce înseamnă să fiu mort faţă de mine însumi... „Pentru ca viaţa lui Isus să se arate (să fie manifestată) în trupul meu muritor.”
Romani 6:4 a spus: „Am fost îngropat cu El, am fost botezat în moartea Lui… El a fost înviat din morţi, spre slava Tatălui, ca şi eu să pot umbla în această viaţă nouă.”
„Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.” (Col.3:1-4)
Motivul pentru care trebuie să ne gândim la lucrurile de sus şi să le căutăm, este pentru că din punct de vedere spiritual noi suntem sus. Spiritual vorbind, acolo sus existăm noi!!! Şi trebuie să cauţi lucrurile pe care le ai, lucrurile care sunt ale tale. Tu trebuie să te gândeşti asupra adevărului a ceea ce eşti tu în Hristos.
Versetul spune: „Voi aţi înviat împreună cu Hristos … viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu…” Unde este acum Hristos? „Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu” (v.1). Acolo suntem şi noi, în El. În El, acolo eşti şi tu.
Poate te gândeşti: „Cum să fiu acolo? Sunt aici, în Tălmaciu, la Şcoala Biblică!” Eşti aici, din punct de vedere fizic. Dar poziţia ta spirituală este cu Hristos, la dreapta lui Dumnezeu Tatăl, în locurile cereşti. Iar Pavel spune: „Din cauza aceasta să te gândeşti la lucrurile de sus.” Mintea ta să fie întotdeauna cu gândul la Hristos, nu la lucrurile din lume! Nu te gândi constant la durerile tale! Nu te gândi mereu la frustrări, la dezamăgiri... ci la Hristos!
Există o zicală care spune: „Nu fi cu capul în nori, ci cu picioarele pe pământ!” Cu alte cuvinte: „Nu te gândi atât de mult la lucrurile cereşti, încât să nu mai fi de nici un folos pe pământ.” Dar, de fapt, cu cât te gândeşti mai mult la lucrurile cereşti, cu atât mai folositor vei fi pe pământ. Acest lucru ne învaţă versetul din Coloseni 3.
Cu cât mai mult îţi concentrezi atenţia, îţi focalizezi atenţia asupra lui Hristos, cu atât mai de folos vei fi pentru Hristos pe pământ. Acesta este mesajul versetului din Coloseni 3. Şi avem nădejdea că „atunci când Se va arăta Hristos, viaţa noastră, atunci ne vom arăta şi noi împreună cu El.”
Ioan 14:6 spune că „Hristos este calea, adevărul şi viaţa”. Domnul Isus spune: „Eu sunt viaţa!” Când suntem mântuiţi, El nu este numai viaţa, ci El devine viaţa noastră. El devine viaţa mea, pentru că eu trăiesc în El. Am viaţă spirituală în El - Hristos este viaţa mea!
„… Şi când Se va arăta El, viaţa voastră, atunci şi eu, şi tu, ne vom arăta împreună cu El în slavă”. De ce? Pentru că eu sunt în Hristos!
Cum va manifesta Dumnezeu această experienţă în mod veşnic, nu ştiu. Eu sunt în Hristos, nu sunt Hristos... Şi Biblia nu spune că într-un anume moment nu voi mai fi în El. Deci, nu ştiu cum va fi arătarea aceasta. Nu ştiu cum va fi descoperită viaţa aceasta a mea în Hristos pentru veşnicie. Nu ştiu decât că voi trăi veşnic, pentru că eu trăiesc în El şi am viaţă în El. Ştiu doar că voi trăi veşnic şi mă voi închina Lui. Ce concept frumos şi adevărat pentru cel credincios!
Când aduci Evanghelia oamenilor, şi le spui: „Dacă vreţi să trăiţi, trebuie să muriţi.”, atunci spuneţi-le şi următorul lucru: „Ca şi rezultat al morţii în Hristos, vei şi trăi în Hristos.” Deci, mesajul Evangheliei este: Pentru a trăi trebuie să murim, ca să trăim... „Vino la Domnul Isus şi mori, ca să poţi trăi...”
Acesta este mesajul de care are nevoie lumea. Este greşit să spunem doar: „Vino la Domnul Isus şi vei trăi!” Multe Biserici spun aşa: „Vino la El, şi vei avea parte de viaţă! Vino la El, şi vei trăi cu adevărat! Doar vino la El, şi vei fi fericit; vei fi împlinit, vei fi plin de bucurie.” Într-adevăr aşa este! Dar lipseşte ceva. Este numai parţial adevărat: „Vino la Isus, şi vei trăi!”, pentru că trebuie mai întâi să se întâmple ceva: „Vino la Domnul Isus şi mori, ca să poţi trăi!”
A.W.Tozer a spus câteva cuvinte cu privire la cruce: „Crucea este sfârşitul abrupt şi violent al unei fiinţe umane. Omul din vremea romană care îşi lua crucea şi mergea pe drum, îşi luase deja adio de la prietenii lui, pentru că ştia că nu se mai întoarce înapoi. El se ducea ca să-i fie luată viaţa. Crucea nu făcea nici un compromis, nu modifica nimic, nu cruţa nimic; ci lua tot ce se putea lua din om, în mod complet şi pentru totdeauna. Crucea nu menţinea relaţii bune cu victima; lovea cu cruzime şi asprime. Iar atunci când îşi încheia lucrarea, omul nu mai era… Dumnezeu salvează omul, eliminându-l şi apoi înviindu-l la o viaţă nouă. Dumnezeu oferă viaţă, dar nu o viaţă îmbunătăţită. Viaţa pe care o oferă El este viaţă din moarte. Şi viaţa aceasta există întotdeauna de cealaltă parte a crucii.”
Versetul 24 clarifică foarte bine versetul 23: „Dacă nu vrei să mori, nu-ţi salvezi viaţa. Dacă vrei să-ţi scapi (salvezi) viaţa, trebuie să ţi-o pierzi.”
b. Pentru a câştiga trebuie să pierdem (v.25)
„Şi ce ar folosi un om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?” (v.25)
Care este folosul dacă un om ar câştiga toată lumea aceasta, dar s-ar pierde pe sine însuşi? Nu ar avea nici un profit! Deci, noi vrem să pierdem lumea ca să câştigăm mântuirea pentru sufletul nostru personal. Aceasta este ideea din acest verset: ca să câştigi trebuie să pierzi.
Ca să câştigi adevărata bogăţie trebuie să te împotriveşti ispitei bogăţiile pământeşti (Mat.6:19-24). Pentru că versetul 21 din Matei 6 spune: „Unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” Aici este vorba despre afecţiune, despre valoare... Care sunt valorile reale ale vieţii pentru tine? Ce este preţios pentru tine? Care este lucrul cel mai important pentru tine?!?
Aceasta este demonstraţia cea mai clară cu privire la lucrul cel mai important pentru tine. Tu spui: „Isus este Domnul şi Salvatorul meu!”, dar toată viaţa ţi-o petreci trăind numai pentru tine. Atunci Isus nu este Domnul tău, ci tu eşti domnul tău. Tu nu-L iubeşti pe Isus, ci te iubeşti pe tine însuţi... „Acolo unde este comoara voastră, acolo vor fi şi afecţiunile (sentimentele) voastre.” Tu poţi spune că ai afecţiune (devotament) pentru Hristos, dar dacă toată viaţa alergi ca să câştigi bogăţiile lumii, atunci bogăţiile lumii sunt în inima ta... Ce are valoare pentru tine?
Există foarte mulţi părinţi care spun: „Ce mult îmi iubesc copiii!”, dar petrec mai mult timp la serviciu decât cu copiii. Serviciul este mult mai valoros pentru ei. Nu mă refer la orele în care trebuie să te duci la serviciu, ci mă refer la timpul acela în care nu ar fi necesar să te duci la serviciu. Sunt aşa de mulţi bărbaţi care îşi sacrifică familia de dragul serviciului. Aceasta înseamnă că serviciul lor are valoare mai mare pentru ei.
Apoi văd mulţi tineri care petrec foarte mult timp la jocurile pe calculator, la televizor, mai mult decât citesc Biblia. Pentru ei jocurile video sunt mai valoroase. Respectivii tineri nu vor spune că aceste lucruri au valoare pentru ei. Dar dacă le evaluezi viaţa, viaţa lor îţi va spune concluzia aceasta. Buzele lor nu vor rosti aceste cuvinte; dar dacă te uiţi la viaţa lor, viaţa lor îţi spune acest lucru.
Dacă noi ne-am uita în viaţa ta, ce ne-ar spune nouă viaţa ta? Ce mi-ar spune viaţa ta, chiar acum, dacă aş putea să privesc viaţa ta?!? De exemplu, dacă luăm în considerare ultimele două luni din viaţa ta, ce ar spune atunci viaţa ta despre cum ţi-ai petrecut timpul? Care este lucrul cel mai valoros pentru tine: rugăciune sau fotbal? Biblia sau jocurile? Să spui la alţii despre Hristos sau petrecând ziua cu prietenii tăi? ...
Gândeşte-te puţin! Ce ar spune viaţa ta? Care este lucrul cel mai valoros din viaţa ta? Pentru a câştiga, trebuie să pierzi... trebuie să pierzi multe lucruri din viaţa aceasta... Este o întrebare pentru noi toţi: „Care este lucrul cel mai valoros din viaţa ta?”
c. Pentru a fi pe plac, trebuie să ofensăm (v.26)
„Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.” (v.26)
Pentru ca viaţa ta să fie pe placul lui Hristos, tu trebuie să ofensezi lumea cu Evanghelia – pentru că crucea este ca o pricină de poticnire pentru lume. Dacă nu eşti pregătit să ataci lumea cu Evanghelia, dacă te preocupă mai mult ce gândesc oamenii despre tine decât ceea ce Dumnezeu gândeşte despre tine, atunci nu vei fi pe placul lui Hristos şi Lui Îi va fi ruşine de tine.
