marți, 3 ianuarie 2012

NAŞTEREA LUI ISUS HRISTOS


Matei 1:1-25
 
De trei ori se face referire la naşterea unui băiat de către Maria (Matei 1:21,23,25). Printr-o femeie a devenit omul păcătos (Gen. 3:6); printr-o femeie urma să vină Mântuitorul. „Fiul” (Matei 1:18) era copilul Mariei (Matei 1:25); „rodul” pântecelui ei (Luca 1:42). Totuşi, se accentuează de două ori faptul că era „de la Duhul Sfânt” (Matei 1:18,20). Aşa trebuia să fie, deoarece copilul era Dumnezeu (v. 23). Nu putem înţelege modul în care adevărata şi sfânta Umanitate a fost unită într-o singură Persoană cu Dumnezeirea veşnică (Matei 11:27;  1 Tim. 3:16). Cu toate acestea, credem bucuroşi ceea ce nu poate fi explicat, deoarece „lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri pe vecie”, de la Dumnezeu (Deut. 29:29).
Făcându-Se trup (loan 1:14), Cuvântul veşnic a rămas ceea ce fusese din totdeauna şi totodată a devenit ceea ce nu fusese niciodată. Melhisedec, un simbol al lui Hristos, fusese „fără tată, fără mamă” (Evrei 7:3). Domnul Isus a devenit Om, iar ca Om nu a avut tată (Matei 1:18); El a fost Dumnezeu, şi ca atare nu a avut mamă.
Sfinţenia Copilului era asigurată de „Duhul Sfânt”. Isus a venit „în trup” (1 loan 4:2), dar a venit doar „într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Rom. 8:3). A avut natura noastră umană, dar nu natura noastră păcătoasă. Maria nu a fost desăvârşită şi a avut nevoie de un Mântuitor (Luca 1:47), dar Duhul Sfânt a scos un lucru curat dintr-unul necurat (Iov 14:4).
„Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare” (Prov. 22:1). Domnul urma să primească două nume (Matei 1: 21,23). Luca ne vorbeşte despre un al treilea nume (Luca 1:35). Domnul urma să fie numit „Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35) din pricina a ceea ce fusese din totdeauna: Fiul veşnic al Tatălui, Singurul Fiu născut al Tatălui. Urma să fie numit „Emanuel” (Matei 1:23) din pricina a ceea ce devenise: Dumnezeu printre oameni. Urma să fie numit „Isus” (Matei 1:21) din pricina a ceea ce avea să facă: Dumnezeu mântuieşte. Isaac („Râs”) şi-a primit numele înainte de naştere pe baza a ceva ce făcuse tatăl său (Gen. 17:17,19); Isus Şi-a primit Numele înainte de naştere pe baza a ceva ce urma să facă El Însuşi. El urma „să mântuiască” (Matei 1:21). El, Cel care Şi-a început „zilele vieţii Sale pământeşti” (Evrei 5:7) prin spectaculoasa coborâre de la tronul lui Dumnezeu în pântecele unei femei, urma de aceea să-Şi sfârşească aceste „zile” printr-o nouă coborâre, în adâncurile fără fund ale suferinţei de pe Cruce (Matei 26:38, 39; 27:46).