duminică, 3 iunie 2012

Sărbătoarea Cincizecimii şi pogorârea Duhului Sfânt



Originea şi însemnătatea sărbătorii păgâno-religioase a Rusallilor

La 50 de zile după Paşti, poporul român serbează, timp de trei zile sau o săptămână (în funţie de diferenţierile zonale), Rusaliile. Denumirea provine de la cuvântul latinesc Rosalia. La origine, praznicul de Rusalii a fost o sărbătoare cu reminiscenţe păgâne: Sărbătoarea Trandafirilor (Rosalia), din vremea ocupaţiei romane, sărbătoare în timpul căreia se puneau trandafiri pe morminte,. Dar peste această sărbătoare s-au adăugat fel de fel de alte tradiţii (ca Rusalcele slave, un fel de zane ale apelor, asemanatoare sirenelor), inclusiv o umbră de creştinism popular (în tradiţia ortodoxă, Rusaliile ar fi, bunăoară, fiicele lui "Rusalim împărat", personificare a Ierusalimului biblic). Prin amestecul de doctrine filozofice, elemente de tradiţii şi religii diferite şi contradictorii, care au fost reunite în mod forţat, Rusaliile au devenit nişte zâne frumoase, dar rele, care aduceau necazuri oamenilor. Existenţa acestora se petrece mai ales în văzduh, vara şi în pădure. Similare Ielelor, cu care uneori sunt confundate, una dintre calităţile lor principale este dansul deosebit de frumos. Dansează în aer sau pe pământ, noaptea, aşezate în cerc, dar, dacă sunt zărite de un muritor sau dacă, din greşeală, cineva calcă pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsă), acesta se îmbolnăveşte foarte grav de o boală numită, în limbaj popular, “luat de Rusalii”.
Cam aceasta este explicaţia etimologică a sărbătorii Rusaliilor. Există aşadar o diferenţă enormă între Rusalii (sărbătoare religioasă păgână izvorâtă din superstiţiile strămoşilor noştri) şi sărbătoarea Cincizecimii (care este o celebrare a coborârii Duhului Sfânt peste apostolii adunaţi să se roage pe ascuns în Ierusalim, la 50 de zile de la Învierea Domnului Isus Hristos). Personal, prefer să o sărbătoresc pe cea de-a doua.
Este adevărat că, în multe locuri, sărbătorile creştine au fost suprapuse peste cele păgâne pentru a fi mai uşor asimilate. Cu toate acestea, adoptarea denumirilor şi a semnificaţiilor nu poate duce decât la o diluare a mesajului iniţial şi o încăracare inutilă a memoriei colective cu superstiţii şi basme total nefolositoare pentru creştini.

Sărbătoarea biblică a Cincizecimii

În mijlocul Legământului mozaic, care era un legământ condiţionat, Dumnezeu dă o promisiune poporului Său ales, Israel: cele şapte sărbători sacre ale Israelului, care avea să fie de fapt un calendar profetic al lucrării lui Isus, Mesia cel promis:

·  Prima sărbătoare, Paştele, vorbeşte despre moartea lui Isus Mesia (Hristos) pentru răscumpărarea celor păcătoşi (răscumpărarea credincioşilor din păcat).
·   A doua sărbătoare, Praznicul Azimilor, vorbeşte despre neprihănirea lui Isus Mesia (Hristos), pe care El o trece în contul credinciosului, pe baza lucrării făcute de El la Calvar.
·   A treia sărbătoare, sărbătoarea Primelor Roade, vorbeşte despre învierea trupească a credinciosului, garantată de învierea lui Isus Mesia (Hristos), pârga celor adormiţi” sau cel întâi-născut dintre cei morţi”
·   A patra sărbătoare, Ziua Cincizecimii, vorbeşte despre Duhul Sfânt care vine, trimis de Tatăl, şi locuieşte în cel credincios, şi vorbeşte şi despre o natură nouă pe care i-o dă Dumnezeu credinciosului, prin Duhul Său, prin naşterea din nou. În momentul în care te naşti din nou, Legea lui Dumnezeu este interiorizată, fiind înlăuntrul tău.
·   A cincea sărbătoare, sărbătoarea Trâmbiţelor, vorbeşte despre reîntregirea Israelului. Israelul trebuie să fie reîntregit din pricina Legământului avraamic. Pentru că, în acel legământ, Dumnezeu a declarat că prin Israel va aduce binecuvântarea universală pe planeta Pământ.
·   A şasea sărbătoare, Ziua Ispăşirii, vorbeşte, în mod profetic, de ziua în care israeliţii, ca şi naţiune, se vor pocăi şi Îl vor accepta pe Isua ca Mesia al lor.
·   A şaptea sărbătoare, sărbătoarea Corturilor, vorbeşte de faptul că, în momentul în care israeliţii se vor întoarce la ascultarea de Dumnezeu şi Îl vor accepta pe Isus ca Mesia al lor, va avea loc aşezarea Împărăţiei de o mie de ani (Mileniul).


Lucrarea Duhului Sfânt, Cel primit de Biserică la Cincizecime, în viaţa credinciosului

Atunci când îşi pune încrederea în Domnul Isus, credinciosul experimentează lucrarea Duhului Sfânt, care are loc în cinci domenii diferite:

·      naşterea din nou
Prin naştere din nou, credinciosul primeşte o natură nouă pe care i-o dă Dumnezeu prin Duhul Său. În momentul în care te naşti din nou, Legea lui Dumnezeu este interiorizată, fiind înlăuntrul tău.

·      botezul cu Duhul Sfânt
În Romani 6, ni se spune că noi, credincioşii, suntem puşi în trupul lui Hristos şi devenim astfel părtaşi cu El, în moartea şi învierea Lui.

·      locuirea Duhului Sfânt în noi
În epistolele sale, Pavel spune că Duhul Sfânt vine să locuiască în noi, cei credinciosşi, ne cercetează inimile, mijloceşte pentru noi şi ne dă putere să înţelegem Scriptura.

·      pecetluirea cu Duhul Sfânt
În Efeseni 1, ni se arată că noi, credincioşii, suntem acum proprietatea lui Hristos. Şi Duhul Sfânt este arvuna sau garanţia faptului că noi vom petrece veşnicia cu Hristos.

·      umplerea cu Duhul Sfânt
Pavel spune: „Fiţi plini de Duhul!”


Ce face Duhul Sfânt în ce priveşte raportul dintre Persoana şi lucrarea Domnului Isus Hristos  şi lumea păcătoasă?

    Pentru a afla răspunsul la această întrebare, vom privin asupra textului din Ioan 16:8-11.

    Uitându-ne la versetul 8, observăm că una dintre noile lucrări ale Duhului era de a dovedi lumea vinovată în ce pri­veşte păcatul, neprihănirea şi judecata. A dovedi (a convinge, cf. GBV) nu este acelaşi lucru cu a converti, dar este ceva necesar pen­tru convertire. Cuvintele „dovedi... vinovată” este traducerea unui singur cuvânt, elenxei, „a prezenta sau a expune faptele, a convinge de veridicitate”. Duhul lucrează în minţile celor nemântuiţi pentru a le arăta adevărul lui Dumnezeu aşa cum este.

    Privind la versetul 9, ne dăm seama de faptul că păcatul este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu şi această rebeliune şi-a atins punctul culminant la răstignirea lui Isus, care a fost respins şi pedepsit datorită necredinţei iudeilor. Păcatul cel mai mare de astăzi este de a nu „crede” în Isus (cf. Ioan 3:18; 15:22, 24). Cei mai mulţi nu se recunosc de bună voie vinovaţi de păcat. Ei sunt gata să-şi admită defectele, viciile şi chiar crimele. Dar păcatul este împotriva lui Dumnezeu, iar oamenii au supri­mat adevărul lui Dumnezeu (cf. Rom. 1:18, 21, 25, 28). Lucrarea plină de forţă a Duhului Sfânt este necesară pentru a-i convinge pe oameni de starea lor disperată şi pentru a-i determina să-şi recunoască vinovăţia.

     Privind la versetul 10, ajungem la concluzia că, răstignindu-L pe Isus, evreii au arătat că L-au considerat păcătos, pentru că numai un om rău era spânzurat pe un lemn, ajungând astfel sub blestemul lui Dumnezeu (Deut. 21:23; Gal. 3:13). Prin viaţa Sa, prin cuvintele Sale şi prin faptele Sale, Isus S-a declarat neprihănit, dar oamenii au spus că este stăpânit de demon şi, în final, L-au răstignit ca pe un hulitor şi ca pe un păcătos, punându-L în numărul celor fără de lege. Dar învierea şi înăl­ţarea la cer au demonstrat că Isus este Robul neprihănit al lui Dumnezeu (Fapte 3:14-15; Is. 53:11). Vedem, deci, că Dumnezeu a fost Cel care a avut ultimul cuvânt, spunând, de fapt: „Fiul Meu este neprihănit şi Eu voi demonstra acest lucru prin faptul că Îl voi învia şi Îl voi duce înapoi în cer, la dreapta Mea!” Prin urmare, Duhul îi convinge pe oameni de concepţiile lor eronate referitoare la Isus atunci când Evanghelia, care subliniază învi­erea, este proclamată (1 Cor. 15:3-4).

    În versetul 11, vedem că al treilea domeniu al lucrării de convingere a Duhului este judecata. Moartea şi învierea lui Isus au reprezentat condam­narea lui Satan (12:31; Col. 2:15), stăpânitorul lumii acesteia (cf. Ioan 14:30). Prin moartea lui Isus, El 1-a înfrânt pe diavol, care avea „puterea morţii” (Evr. 2:14) (Deşi a fost înfrânt la cruce, Satan este încă activ [ 1 Pet. 5:8]. Dar, asemenea unui criminal condamnat, „execuţia” lui se apropie [Apoc. 20:2, 7-10].)
    Oamenii răzvrătiţi ar trebui să ia aminte la înfrângerea lui Satan şi să se teamă de Domnul care are puterea de a judeca. Atunci când mesajul judecăţii (atât a lui Satan cât şi a omului păcătos, slujitor al lui Satan) este proclamat, Duhul îi convinge pe oameni si îi pregăteşte pentru mântuire (cf. Fapte 17:30-31).