luni, 17 decembrie 2012

Cum a stabilit Biserica data naşterii lui Isus Hristos





De vreo 1.600 de ani, creştinii de prin toată lumea sărbătoresc Naşterea Domnului nostru Isus Hristos. Ideea de a celebra Craciunul în data de 25 decembrie îşi are originea în secolul al IV-lea. Biserica a dorit să eclipseze festivităţile şi sărbătorile unei religii păgâne rivale, care ameninţa existenţa creştinătăţii. Romanii celebrau naşterea zeului lor Soare (Sol Invictus), în jurul acestei perioade din an, iar persanii pe zeul Mithras, care era o întrupare a Soarelui (la vechii babilonieni, corespondetul acetui zeu era Tamuz).
„Saturnaliile şi calendele [luna nouă] au fost sărbătorile cele mai familiare pentru romani la început, 17-24 decembrie şi 1-3 ianuarie, dar tradiţia sărbătorii 25 decembrie ca ziua de naştere a lui Soarelui a venit la romani din Persia. Mithra, zeul persan al luminii şi contactelor sfinte, a fost născut dintr-o stâncă pe 25 decembrie. Roma era cunoscută pentru afinităţile ei cu zei şi culturi stranii, şi în secolul al treilea [274] împăratul necreştin Aurelian a stabilit festivalul Dies Solis Invicti, Ziua Soarelui Invincibil, pe 25 decembrie. „Mithra era o întrupare a soarelui, aşa că această perioadă de renaştere era o zi importantă în Mithraism, care devenise ultima religie oficială a Romei, sub patronajul lui Aurelian. Se crede că Împăratul Constantin a fost un aderent al Mithraismului până în ziua când s-a convertit la creştinism. El a fost probabil cel care a instrumentat transferul sărbătorii principale a vechii lui religii în noua lui credinţă” (Almanahul Creştin [The Christian Almanac], 1979, p. 17).
Prima atestare a Craciunului este din anul 336, când Împăratul Roman Constantin  a declarat 25 decembrie a fi data de naştere a lui Hristos şi când această sărbătoare a fost celebrată în Roma și în Bisericile Occidentale la data de 25 decembrie. În anul 354, Papa Liberius a instituit oficial ca dată pentru celebrarea naşterii lui Isus Hristos ziua de 25 decembrie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu