Dacă nu am avea o
anumită afirmaţie în Evanghelia după Marcu, nu am şti nimic despre primii ani
de viaţă adultă ai lui Isus. Ea nu dezvăluie multe, ci ne oferă doar un fir cu
care să ţesem un gând sau două, noi, cei care suferim din cauză că avem o viaţă
obişnuită. Iată versetul: „Nu este acesta tâmplarul?"
(Marcu 6:3).
Aceste cuvinte au fost rostite de vecinii lui Isus.
Uimiţi de popularitatea Sa ulterioară, ei se întrebau: „Este acelaşi tip care
mi-a reparat acoperişul?"
Observă ce nu spun
vecinii Săi:
„Nu este acesta
tâmplarul care îmi datorează bani?"
„Nu este acesta
tâmplarul care 1-a înşelat pe tatăl meu?"
„Nu este acesta
tâmplarul care nu a terminat niciodată masa pe care trebuia să mi-o facă?"
Nu, nu au fost spuse
niciodată astfel de cuvinte. Leneşilor le este foarte greu să se ascundă
într-un orăşel mic. Înşelătorii se mută din oraş în oraş pentru a supravieţui.
Isus nu a fost nevoit să Se mute. Aveai nevoie să repari un plug? Cristos putea
să facă acest lucru. Aveai nevoie de un jug nou? „Vecinul meu este tâmplar şi o
să-ţi ceară un preţ rezonabil." Poate că munca era obişnuită, dar
conştiinciozitatea Lui, nu. Isus Îşi lua în serios munca.
Şi poate că oraşul era
unul obişnuit, dar nu şi atenţia pe care i-o acorda El. Oraşul Nazaret este
aşezat pe un vârf de deal. Cu siguranţă niciun băiat din Nazaret nu putea
rezista tentaţiei de a urca pe coama dealului pentru a privi jos, în vale.
Aflat la peste 180 de metri deasupra nivelului mării, tânărul Isus putea să
privească atent lumea pe care El o crease. Florile de munte primăvara.
Apusurile răcoroase. Pelicanii străbătând în zbor traseul de la izvorul Chison
până la Marea Galileii. Pajiştea împânzită de cimbru de la picioarele Sale.
Câmpuri şi smochini în depărtare. Crezi că momentele petrecute aici au inspirat
următoarele cuvinte de mai târziu? „Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc
crinii de pe câmp" (Matei 6:28) sau „Uitaţi-vă la păsările cerului"
(Matei 6:26). Cuvintele rabinului Isus au luat naştere în gândurile copilului
Isus.
La nord de Nazaret se
întind dealurile împădurite ale lui Neftali. Pe unul dintre ele ieşea în
evidenţă satul Safed, cunoscut în regiune ca „oraşul aşezat pe un deal".1
Oare Se gândea Isus la Safed când a spus: „O cetate aşezată pe un munte nu
poate să rămână ascunsă." (Matei 5:14)?
Cioplitorul de juguri
avea să explice mai târziu: „Jugul meu este uşor" (Matei 11:30). Cel care
a fost nevoit să înlăture destul de des rumeguşul din ochi, va spune: „De ce
vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna
din ochiul tău?" (Matei 7:3).
Isus
a văzut cum o sămânţă căzută pe drum nu a prins rădăcini (Luca 8:5) şi cum
dintr-o sămânţă de muştar a crescut un copac mare (Matei 13:31-32). Şi-a
amintit de cerul roşu în zori de zi (Matei 16:2) şi de fulgerul de pe cerul
răsăritean (Matei 24:27). Isus era atent la ceea ce se întâmpla în viaţa Sa
obişnuită.
Tu
eşti atent la ce se întâmplă în viaţa ta? La ploaia care bate în geam. Zăpada
tăcută din aprilie. Gânguritul unui bebeluş într-un avion aglomerat. Să vezi un
răsărit de soare în timp ce lumea încă doarme. Nu sunt acestea epistole
personale? Nu poate Dumnezeu să vorbească prin naveta pe care o faci într-o
dimineaţă de luni sau prin schimbarea unui scutec la miezul nopţii? Ia notiţe
despre viaţa ta.
Nu
există niciun eveniment atât de banal încât Dumnezeu să nu fie prezent în el,
întotdeauna ascuns, lăsându-ţi totodată libertatea de a-L recunoaşte sau nu...
Priveşte-ţi viaţa aşa cum este: o taină de necuprins. In plictiseala şi durerea
din ea, nu mai puţin decât în entuziasmul şi bucuria ei: atinge, gustă şi
miroase totul pe drumul spre esenţa ei tainică şi sfântă pentru că, la urma
urmei, toate momentele sunt momente cheie şi viaţa însăşi este un har.
Data
viitoare când simţi că viaţa ta este una banală, ia exemplu de la Cristos. Fii
atent la munca şi la lumea ta. Ascultarea lui Isus a început într-un atelier de
tâmplărie dintr-un orăşel neînsemnat. Abordarea neobişnuită a vieţii Sale
obişnuite L-a pregătit pentru chemarea Sa ieşită din comun. „Când Isus Şi-a
început viaţa publică, avea treizeci de ani" (Luca 3:23, MSG). Pentru a
participa la viaţa publică, trebuie să ieşi din viaţa particulară. Pentru ca
Isus să schimbe lumea, a trebuit să-Şi ia rămas bun de la lumea Sa.
A
trebuit să-Şi ia la revedere de la Măria cu un sărut. O ultimă cină luată în
bucătărie, o ultimă plimbare pe străzile oraşului. A urcat oare
pe dealurile din Nazaret gândindu-Se la ziua în care va urca dealul din
apropierea Ierusalimului?
El
ştia ce avea să se întâmple. „Dumnezeu L-a ales pentru acest scop cu mult
înainte de începutul lumii" (1 Pt. 1:20, NLT). Fiecare fărâmă de suferinţă
fusese înscrisă deja în scenariu, Lui I-a revenit sarcina de a juca acest rol.
Nu
că ar fi fost obligat. Nazaretul era un oraş confortabil. De ce să nu dezvolte
o afacere cu cherestea? Să-Şi ascundă identitatea? Să Se întoarcă în epoca
ghilotinei sau a scaunului electric şi să evite crucea. Să fii obligat să mori
e una, dar să-ţi iei de bunăvoie crucea, asta este cu totul altceva.
Ziua
în care a părăsit Nazaretul este ziua în care Şi-a declarat devotamentul pentru
tine şi pentru mine. Noi suntem la fel de neajutoraţi, lăsaţi într-o stare
vegetativă din cauza păcatului. După cum spune Petru, vieţile noastre erau „pe
linie moartă, nu aveau nicio direcţie" (1 Pt. 1:18, MSG). Dar Dumnezeu,
„infinit în îndurare şi cu o dragoste incredibilă... ne-a îmbrăţişat. El a luat
vieţile noastre moarte din cauza păcatului şi ne-a adus la viaţă în Cristos. El
a făcut totul singur, fără niciun ajutor din partea noastră!" (Ef. 2:4-5,
MSG).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu