Evanghelia după Ioan - Introducere

           În general, se presupune că Evanghelia după Ioan este uşor de înţeles. Auzim adesea clişeul: “Evanghelia după Ioan este Evanghelia simplă.” Simplitatea limbajului folosit a înşelat însă pe mulţi. Este într-adevăr scrisă în cuvinte monosilabice sau bisilabice. Mă voi folosi de câteva versete pentru a ilustra acest lucru.

“A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:11-12).

            Nu avem nici o problemă cu aceste cuvinte luate în înţelesul lor imediat, dar avem de-a face, de fapt, cu cea mai profundă Evanghelie. 

Luaţi, de exemplu, expresia: “voi în Mine şi Eu în voi”, care apare în Ioan 14:20. Şapte cuvinte – o conjuncţie, două prepoziţii şi patru pronume. Orice şcolar de clasa a patra va şti să vă dea definiţia lor. Dar dacă le alăturaţi în această expresie – “voi în Mine şi Eu în voi” – nici cel mai profund teolog, nici cel mai priceput filozof nu poate demonstra şi cuprinde întreaga lor semnificaţie. “Voi în mine” ştim că înseamnă mântuire; “şi Eu în voi” înseamnă sfinţire, dar dincolo de aceasta nu putem înainta.

Noi credem adesea că, dacă ştim ce înseamnă unele cuvinte, putem înţelege semnificaţia unui enunţ. Cuvintele pot fi simple, dar înţelesul extrem de profund.

           Jerome, cunoscutul teolog a spus: “Ioan excelează în profunzimile tainelor divine.” Nu a existat afirmaţie mai adevărată decât aceasta, în ceea ce priveşte Evanghelia după Ioan.

     Să vorbim acum, foarte sumar despre autor. Deşi se presupune că aceasta este Evanghelia cea mai simplă, nu se presupune întotdeauna că apostolul Ioan este autorul ei. Şcoala Baur-Tubingen din Germania a iniţiat cu mai mulţi ani în urmă un atac asupra Evangheliei după Ioan.

         Unul din motivele pentru care s-a crezut că Ioan nu a scris această Evanghelie a fost acela că se credea că Papias (Un teolog pe care l-am citat şi în cazul celorlalte Evanghelii) nu a menţionat niciodată că Ioan este autorul. Dar iată că profesorul Tischendorf din Germania, care a găsit Codex Sinaiticus –  probabil cel mai bun manuscris al Vechiului Testament – în mănăstirea Sf. Ecaterina din peninsula Sinai, lucra în biblioteca din Vatican când a dat peste un manuscris vechi care avea un citat din Papias în care se arăta clar că Ioan a fost autorul acestei Evanghelii.

Mie unul nu-mi trebuie o autoritate mai mare decât aceasta.

De asemenea, Clement din Alexandria, care a trăit în jurul anului 200 d.H., face afirmaţia conform căreia Ioan a fost convins de prieteni şi mişcat de Duhul lui Dumnezeu să scrie o Evanghelie spirituală. Şi eu cred, că Evanghelia după Ioan este acea Evanghelie spirituală. Eu unul nu am nici cea mai mică umbră de îndoială în această privinţă.

            Şi totuşi, întrebarea cea mai importantă este: De ce a scris Ioan această Evanghelie? În ce priveşte ordinea cronologică a scrierii Evangheliilor, aceasta a fost ultima. A fost scrisă probabil în jurul anului 100 d.H. Toţi ceilalţi apostoli muriseră, scriitorii Noului Testament dispăruseră, el era singurul care rămăsese în viaţă.

În încercarea de a răspunde la această întrebare ne lovim din nou de o diversitate de teorii. Unii spun că Ev. după Ioan a fost scrisă pentru a contracara prima erezie a bisericii care era gnosticismul. Cine erau gnosticii?

Gnosticii era un grup filozofic care credea că Isus era Dumnezeu dar nu şi om, că apostolii doar au crezut că L-au văzut, când de fapt nu au văzut nimic. Irineu spune în mod explicit că Ioan a scris această Evanghelie pentru respingerea ideilor gnosticului Cerintius.

De asemenea, mai sunt unii care spun că acest text este un supliment pentru alte texte, că Ioan doar a adăugat unele lucruri la cele spuse de alţii. Dar Hase răspunde la o astfel de idee în felul următor: “Această Evanghelie nu este o lucrare de peticire şi nu umple spaţii vacante.”

         Vedeţi voi, aceste teorii nu dau nici un răspuns adecvat care să explice toate faptele neobişnuite din această Evanghelie. Singura explicaţie satisfăcătoare pare să fie aceea că Ioan a scris la cererea bisericii care avea deja trei Evanghelii (Matei, Marcu şi Luca circulau deja) şi dorea ceva mai spiritual, mai profund, ceva ce îi va ajuta pe creştini să crească.

Aşa ceva spune şi Sf. Augustin, figură proeminentă a bisericii primare:

            (citez) “Din cele patru Evanghelii sau, mai degrabă, dintre cele patru cărţi ale aceleiaşi Evanghelii, sfântul apostol Ioan – comparat pe merit cu un vultur în ce priveşte priceperea sa în cele spirituale – s-a înălţat mult mai sus şi în chip mult mai sublim decât ceilalţi trei. Prin declaraţia sa, prin această înălţare a mesajului, el a dorit ca şi inimile noastre să fie înălţate.”

            Acesta este scopul Evangheliei după Ioan. Acesta este motivul pentru care a scris Ioan această carte.

            Filozofii greci, gândirea grecească pentru care a scris Luca s-ar fi oprit la primul verset şi ar fi spus: “Am terminat cu tine. Nu te putem urmări.” Dar Ioan nu scria pentru ei, aşa că el spune “Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18). El L-a dezvăluit pe Dumnezeu astfel încât omul să-L poată vedea şi cunoaşte. Omul fără început este Fiul care vine din veşnicie.

            Luca, în calitatea sa de medic, Îl privea pe Isus ca printr-un miscroscop. Deşi metoda lui Ioan este diferită, el ajunge la aceeaşi concluzie ca Luca. Nu putem numi metoda lui Ioan metodă ştiinţifică. Creştinul care Îl cunoaşte pe Hristos şi crede în El nu are nevoie să i se mai spună despre naşterea din fecioară; el crede deja acest lucru. Prin urmare, când un astfel de creştin începe să citească Evanghelia după Ioan se bucură de o mare încântare şi de o bucurie de nedescris.

           Din păcate, creştinul crede că şi cel necredincios ar trebui să aibă Evanghelia după Ioan. Veţi vedea că este cel mai des folosită de către toţi lucrătorii pe câmpul de misiune. La urma urmei, nu consideră creştinul obişnuit că aceasta este Evanghelia simplă? Este simplă? Este profundă. Este pentru credincioşi. Îi ajută pe aceştia să crească.

           Cu ani în urmă, aveam un prieten medic care, datorită poziţiei sale, putea să adune studenţi de la universitate pentru o oră de studiu biblic. Aceştia erau tineri care studiau ştiinţele exacte. Ştiţi cu ce a început? Cu Evanghelia după Ioan, aşa e.

 Mi-a spus plin de entuziasm: “I-am şocat de-a dreptul cu primul capitol!” Peste câteva săptămâni l-am întâlnit din nou şi l-am întrebat cum merge. “Nu prea mai vine nimeni.” La urma urmei, aceştia erau studenţi care cercetau totul la microscop şi puneau totul în eprubetă. I-am spus prietenului meu: “De ce nu ai început cu Evanghelia după Luca?” El mi-a răspuns: “Pentru că am vrut să le prezint Evanghelia simplă!” Ei bine, nu a reuşit.

           Evanghelia după Ioan nu este simplă; este profundă şi este pentru credincioşi.

          De asemenea, un profesor de seminar a fost rugat să ţină un studiu biblic pentru oamenii de afaceri din comunitate. Ghiciţi ce carte a luat! Aveţi dreptate. A luat Evanghelia după Ioan. El şi-a spus: “Aceşti oameni nu ştiu prea multe despre religie, despre Biblie, aşa că le voi preda Evanghelia după Ioan!”

Ar fi fost bine să fi luat Evanghelia după Marcu pentru că aceea este Evanghelia acţiunii. Este Evanghelia omului puternic. Dar el a ales Evanghelia după Ioan.

            Evanghelia după Ioan este pentru cei care cred deja, repet lucrul acesta. Când ajungeţi la fragmentul cuprins între capitolul 13 şi capitolul 17 puteţi pune un semn deasupra lor pe care să scrie: “Numai pentru credincioşi!” Nu cred că această secţiune a fost scrisă cu gândul la cei necredincioşi. Isus i-a luat pe ai Săi în odaia de sus şi le-a dezvăluit lucruri care să-i ajute să crească. Nici un alt evanghelist nu redă aşa ceva. De ce? Pentru că ei Îl prezintă pe Hristos ca Mântuitor al lumii. Acum va întreba cineva: “Dar Ioan nu face acest lucru?” Ba da, dar el scrie în primul rând pentru creşterea spirituală a celor credincioşi.

            Ioan vorbeşte mai multe decât toţi ceilalţi evanghelişti despre Hristos cel înviat. De fapt, scrie mai mult decât toţi trei la un loc despre Isus Hristos înviat.

Pavel spune că, deşi L-am cunoscut pe Hristos conform firii pământeşti, acum nu-L mai cunoaştem aşa. Acum Îl cunoaştem ca Hristos cel înviat. Din acest motiv, Ioan încearcă să spună mai multe despre apariţiile lui Hristos după înviere, consemnând şapte dintre ele.

            Prima a fost cea mai dramatică; i-a apărut Mariei Magdalena chiar în grădină. Cea de-a doua a fost înaintea ucenicilor în camera de sus. Toma a fost absent atunci. Cea de-a treia apariţie are loc tot în camera de sus, dar de data aceasta este prezent şi Toma. Aceste trei apariţii sunt redate în cap. 20. Apoi Îl vedem apărând la Marea Galileii.

 Câţiva ucenici plecaseră la pescuit. El i-a strigat de pe ţărm şi i-a întrebat dacă au peşte. Pentru detalii citiţi  Ioan 21:5.

            El mă va întreba şi pe mine şi vă va întreba şi pe voi acelaşi lucru. Aţi pescuit ceva recent? Ţineţi minte că trebuie să pescuiţi numai după instrucţiunile Sale.

            După aceea Isus pregăteşte micul dejun pentru ucenici.

Prieteni, îmi doresc să fi fost acolo pentru acel mic-dejun în aer liber!

Dragi mei să ştiţi că Domnul Isus vrea să vă hrănească şi pe voi dimineaţa – precum şi în timpul zilei, şi seara – cu hrană spirituală.

Tot atunci îi încredinţează lui Simon Petru slujba sa. Domnul îl întreabă: “Simone, fiul lui Iona, mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” (Vezi Ioan 21:15-17). Isus nu a spus că trebuie să ai diplomă de absolvire a unui seminar teologic pentru a-I sluji. El a întrebat: “Mă iubeşti!” Aceasta este condiţia!

Dragii mei  nu mă înţelegeţi greşit. Dacă Îl iubiţi, veţi dori să vă pregătiţi pentru a-I sluji mai bine pentru lucrarea pe care o are în plan. Dar El vrea să ştie dacă Îl iubiţi.

Motivul pentru care atât de mulţi oameni nu Îi slujesc Domnului este acela că nu Îl iubesc.

Lui Petru i se spune că va fi un martir al bisericii primare. Dar nu şi Ioan. Ioan va trăi pentru a scrie această Evanghelie, trei epistole şi cartea Apocalipsa.

Toate cele şapte apariţii ale lui Isus cel înviat sunt pentru credincioşi.

            La momentul naşterii lui Hristos existau în lumea păgână multe speranţe şi o aşteptare plină de nădejde. Acesta este un lucru ciudat.

Suetonius, marele istoric spune că: “o străveche şi hotărâtă aşteptare s-a răspândit prin întreg Orientul. Oamenii aşteptau ca un conducător al lumii să iasă din Iudeea în vremea aceea.” Tacitus face o afirmaţie similară.

O altă informaţie preţioasă este oferită de Schlegel, un cercetător german. El menţionează că misionarii budişti care călătoreau prin China au întâlnit înţelepţi chinezi care se duceau să-L caute pe Mesia în jurul anului 33 d.H.

            Deci, ce putem observa, este că exista această aşteptare a venirii Lui în întreaga lume din vremea aceea.

Şi din misteriosul Răsărit au venit magii la Ierusalim, şi au întrebat: “Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor?” (Matei 2:2).

            Vedeţi, minunat cu privire la această Evanghelie a lui Ioan este acela că, deşi scrisă cu intenţia de a împlini nevoile celor credincioşi, ea este proiectată ca nici o alta pentru mintea orientală. La cine mă refer când vorbesc despre orientali? Egipteni, babilonieni, perşi, milioanele de indieni şi chinezi. Nici astăzi nu ştim foarte multe despre acele zone. Dar Tibetul şi îndepărtata Mongolie? Acesta este tot misteriosul Orient sau Răsărit. Un lucru îl ştim sigur: acolo întâlneşti bogăţiile cele mai mari şi sărăcia cea mai cruntă. Din acest tărâm al misterelor au venit magii să-L vadă pe Isus Hristos. Ei au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. Sunt multe întrebări fără răspuns aici. Splendoarea orientală de care am auzit atât de multe dezvăluie averi de neimaginat – acestea încă mai există acolo: palate împodobite, grandoare excepţională, nestemate fără de preţ. 

Cristofor Columb şi-a început călătoria care a dus la descoperirea Americii cu intenţia de a găsi o nouă rută spre Orient. Astfel spera să aducă de acolo bogăţii de neasemuit pentru ţara sa.

            Şi totuşi, alături de această opulenţă vieţuiesc oameni în cea mai cumplită sărăcie, care se zbat într-o mizerie de nedescris. Singura lor avere este zdreanţa pe care o au pe ei. Se estimează că un milion de oameni vor muri de foame în următorii 10 ani. Veţi spune: “De ce nu le trimitem mâncare?” Nu este destulă mâncare pentru a-i hrăni pe toţi aceşti oameni. Dar lucrul care ne uimeşte cel mai mult este că bogaţii huzureau în timp ce săracii de lângă ei mureau de foame. De ce nu i-au ajutat? Bogaţii nu au găsit soluţii la problemele vieţii. Orientul a pus dorinţele omului pe locul suprem şi le-au dat mână liberă. Deşi au avut această libertate, ea nu le-a adus satisfacţie. Orientul are toate acele mari religii păgâne: budism, şintoism, hinduism, confucianism, islamism. Şi totuşi, magii de acolo au venit şi au întrebat: "Unde este Împăratul nou născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2:2). Ei aveau nevoie de mântuire. Nu aveau mântuire pentru că nici un din religiile lor nu le oferea aşa ceva. Acesta este motivul pentru care oamenii din misteriosul Orient s-au desfătat cu Evanghelia lui Ioan la fel ca nimeni altcineva.

Domnul Isus Hristos poate împlini nevoile unui om care are o astfel de gândire.

            Din slava cerească a venit Acela care era înainte de orice început imaginabil de mintea omenească. “Şi Cuvântul S-a făcut trup” şi a trăit aici, printre oameni. Orientul avea religie.

La urma urmei, Israel aparţinea acelei zone a lumii. Orientul avea tot felul de religii. Aveau temple ornate în fel şi chip, hidoase unele, în care se ţineau ritualuri josnice. Aveau secte şi ocultism. Ioan ne spune că prima acţiune făcută în public de Isus a fost aceea de a Se duce în templu şi de a-l curăţi de toate lucruri care nu aveau ce căuta acolo. Prin aceasta, El le spunea celor care se închinau acolo că Dumnezeu este sfânt. Dacă vreţi să vă închinaţi lui Dumnezeu trebuie să fiţi mai întâi curăţiţi. Templul trebuie să fie curăţit. Nu este permis nici un compromis cu ce este rău sau greşit.

            Un conducător religios a venit la Isus într-o noapte – numai Ioan ne relatează această discuţie. În noaptea aceea, Domnul Isus i-a spus acestui conducător religios care avea totul: “Trebuie să te naşti din nou!” (vezi Ioan 3:3). Era nevoie ca el să aibă o viaţă nouă şi să înlăture vechea religie. Isus a spus că nu a venit să coase un petic nou la o haină veche. El a venit să ne dea haina neprihănirii care să ne permită să ne prezentăm înaintea unui Dumnezeu sfânt. De acest lucru avea nevoie această zonă a lumii.

            Femeia avea un loc neînsemnat în Orient. Ea nu avea nici o valoare. Domnul Isus a înnobilat femeia prin faptul că S-a născut din femeie. El a mers la o nuntă pentru a da astfel o replică tuturor celor care batjocoreau căsătoria prin haremurile pe care le aveau în Orient. Hristos a mers la o nuntă şi a pus asupra ei binecuvântarea Lui. De asemenea, El a stat de vorbă cu o femeie de reputaţie îndoielnică.  Dar şi ea era unul din oamenii pentru care El avea să moară. Pentru Isus, sufletul unei femei era la fel de valoros ca sufletul unui bărbat.

            Hristos a hrănit mulţimile, a încununat ospăţul cu un discurs despre Pâinea vieţii şi apoi a fugit dintre ei pentru că nu a dorit nici o clipă să fie făcut regele stomacurilor lor.

            Mintea orientală ar înţelege discursul lui Isus despre Pâinea vieţii. Din nefericire, proprietarii de supermagazine alimentare nu-l înţeleg. Ei cred că pâinea şi fasolea de pe rafturi este tot ce contează. Dar Domnul Isus a spus că nu este aşa. Un om din Orient care nu are pâine şi fasole va înţelege acest lucru. Mă tem însă că mulţi dintre noi nu înţelegem acest adevăr.

            În această Evanghelie, Domnul Isus spune: “Eu sunt lumina lumii; Eu sunt pâinea vieţii: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.” Orientul era şi atunci într-o stare la fel de deteriorată ca astăzi. “Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu: şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui” (Ioan 20:30-31). Mai presus de orice altceva, ei aveau nevoie de viaţă. Dragi prieteni, şi astăzi tot de viaţă are nevoie de lumea, nu de religie.

            Înainte de a începe studiul acestei Evanghelii, îngăduiţi-mi să vă atrag atenţia asupra câtorva trăsături cu totul deosebite.

            Primele trei Evanghelii sunt numite Evangheliile sinoptice pentru că sunt scrise din acelaşi punct de vedere şi urmează un model similar. Cea de-a patra Evanghelie este diferită.

1.      Matei şi Marcu pun accentul pe minunile lui Isus, iar Luca scoate în evidenţă pildele Sale. Ioan nu urmăreşte nici unul din aceste fire.

2.      Minunile din Ioan sunt date ca semne şi au fost alese cu mare atenţie pentru a interpreta anumite adevăruri importante. (De exemplu, discursul despre Pâinea vieţii urmează după hrănirea celor cinci mii.) În Evanghelia după Ioan există 11 semne deosebite.

3.      În cea de-a patra Evanghelie nu există nici o pildă. Cuvântul ca atare apare o singură dată în Ioan 10:6, dar nu este cuvântul grecesc obişnuit parabole, ci este paroimia. Acest cuvânt nu ar trebui tradus prin pildă. Fragmentul cu Păstorul cel bun nu este o pildă, este un discurs.

               Ioan prezintă evenimentele în ordinea lor cronologică. Dacă urmăriţi cu atenţie indiciile lui, veţi avea o schiţă exactă a lucrării lui Isus care a durat trei ani. De exemplu, în Ioan 1:29, 35, el spune: “A doua zi...”. El prezintă o succesiune logică şi cronologică a evenimentelor. De asemenea, Ioan acordă atenţie denumirilor locurilor şi localităţilor în care se desfăşurau anumite incidente – “Betabara, dincolo de Iordan (1:28); Cana din Galileea (2:1).

                Divinitatea lui Hristos este subliniată în această Evanghelie şi se află chiar în prim plan. Cu toate acestea, nici umanitatea Lui nu este pierdută din vedere. Aţi observat vreodată că numai Ioan vorbeşte despre trecerea prin Samaria, despre faptul că Isus era ostenit de drum şi S-a oprit la o fântână?  Puteţi să-mi spuneţi ceva mai omenesc? Eu pot numi doar unul: Isus a plâns. Şi tot Ioan spune acest lucru.

În această Evanghelie este folosit aproape în exclusivitate numele de Isus, în detrimentul celui de Hristos. Oare un lucru neobişnuit pentru o Evanghelie care pune accentul pe divinitatea Lui. Ne-am aştepta ca numele Hristos să fie folosit mai des. Atunci de ce foloseşte Ioan atât de des numele Isus? Pentru că Dumnezeu a devenit om.

În Evanghelia după Ioan are loc o mişcare, o deplasare extraordinară redată în Ioan 16:28: “Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.” Acestea sunt cuvintele lui Isus. Dumnezeu a devenit om; aceasta este afirmaţia simplă a unui fapt sublim.