Doresc să remarc doar ceea ce spune el cu
privire la Domnul Isus identificându-l ca fiind Cuvântul venit în lumea
noastră. Este, dacă vreţi, cel mai concret mesaj pe care Dumnezeu îl trimite
omenirii. În Domnul Isus se întâlnesc atâtea lucruri care fac parte din
esenţele vieţii încât a trece cu uşurinţă peste ele ne-ar priva de cele mai
mari binecuvântări. De fapt, Ioan
sumarizează totul într-o sintagmă foarte simplă: “În El era viaţa” – Adică tot ce înseamnă viaţă este în Isus
Hristos. ”În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor.” Noi trăim
într-un univers care, din punct de vedere spiritual, se află în întuneric. De
fapt, într-o anumită măsură, este întuneric şi din punct de vedere fizic. Dar
Dumnezeu a spus: “Să fie lumină!” Corpurile cereşti care dau lumină sunt
răspândite prin tot universul ca iluminatul electric într-un oraş mare.
Se spune că, dacă
ajungi la o anumită distanţă de pământ, totul este întuneric în jur. Trebuie să
fie înfricoşător să vezi numai întuneric în jurul tău, acolo unde nici un corp
ceresc nu poate reflecta lumina soarelui. Micul nostru glob pământesc se află
într-un univers întunecat şi totuşi, nimic nu se poate compara cu întunericul
spiritual care-l învăluie. Când dispare soarele, este întuneric fizic peste
ţară; dar întunericul spiritual durează 24 de ore pe zi. Omul nu-L cunoaşte pe
Dumnezeu; omul are o atitudine de răzvrătire faţă de Dumnezeu; omul este în
păcat şi acest păcat îl orbeşte astfel că nu-L poate vedea pe Dumnezeu. În
Domnul Isus Hristos poate fi găsită lumina, şi lumina pe care o dă El este
lumina oamenilor.
De fapt, viaţa Lui este singurul lucru care
poate aprinde lumina în inima omului. Un om care nu s-a născut din noi nu are
viaţă spirituală. Acesta este motivul pentru care atunci când Îi este prezentat
Isus Hristos, el spune: “Nu înţeleg deloc ce-mi spui.”
Lumea
de astăzi este cufundată în întuneric spiritual. Domnul Isus Hristos a adus
singura lumină care există în această lume. El este lumina. “În El era viaţa,
şi viaţa era lumina oamenilor.”
Să înaintăm acum la versetul cinci
din primul capitol al Evangheliei după Ioan:
v.5
Lumina luminează în întunerec, şi întunerecul n'a biruit-o.
Aşa cum spuneam, Domnul Isus este cel care a adus lumina spirituală de
care omenirea are atâta nevoie. Acum, “N-a biruit-o” nu este tocmai
traducerea cea mai fericită. Cuvântul grecesc este katelaben şi înseamnă “a cuprinde, a include”.Adică: Lumina străluceşte în întuneric şi
întunericul nu o poate cuprinde. Poate că aţi auzit şi voi exclamaţia: “În
ce întuneric mă aflam înainte de a-L cunoaşte pe Hristos! Nu ştiu de ce nu
vedeam nimic!” Eraţi în întuneric şi nu aveaţi cum să vedeţi. Întunericul
nu poate cuprinde lumina, nu o poate absorbi.
Dacă intraţi într-o
cameră întunecoasă, în momentul în care aţi aprins lumina, întunericul a
dispărut. Lumina şi întunericul nu pot coexista în lumea fizică. În momentul în
care aprindeţi lumina, întunericul a dispărut. În momentul în care stingeţi
lumina, apare din nou întunericul.
Altfel stau lucrurile în sfera spiritualului. Lumina şi întunericul
spiritual există împreună în această lume. Uneori soţul este mântuit şi soţia
nu este mântuită sau invers. Alteori, un credincios lucrează cot la cot cu un
necredincios care îi spune: “Ce înţelegi prin a fi creştin? Eu îmi dau silinţa
să fac toate lucrurile bine şi să fiu un om bun. De ce spui că nu sunt creştin?”
Lumina şi întunericul stau alături şi întunericul nu poate cuprinde, nu poate
include lumina. Despre acest lucru este vorba în versetul 5: “Lumina
luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o.”
Dar iată o altă afirmaţie cu privire la Domnul Isus:
v.10 El era în lume, şi lumea a fost făcută prin
El, dar lumea nu L-a cunoscut.
Aceasta era tragedia: lumea era în
întuneric spiritual şi nu L-a cunoscut pe Domnul Isus Hristos. Suntem şi astăzi
martorii unui val de ateism şi necredinţă. Mai mult, acesta va fi din ce în ce
mai mare în zilele care vor veni. Cei mai mulţi oameni nu recunosc faptul că
necredinţa şi ateismul se potrivesc foarte firesc omului firesc. Cineva îmi
spune: “Ai citit în ziarul cutare ce a scris doctorul cutare?” Da, am
citit. “Şi nu ţi se pare îngrozitor?” Nu, nu mi se pare. M-ar fi supărat
dacă ar fi spus că este un credincios, pentru că prin ceea ce a spus şi a făcut
a arătat că este necredincios. El spune că nu crede în naşterea din nou şi nu
crede că trebuie să-L primească pe Hristos ca să fie mântuit. Eu nu mă aştept
ca acest om să spună că el crede în Biblie. O asemenea afirmaţie le-ar
contrazice pe toate cele făcute anterior.
Aşa-zişii teologi sau profesori teologi care sunt de partea mişcării “Dumnezeu
a murit” fac afirmaţia ridicolă şi imposibilă conform căreia ei sunt atei
creştini! Este evident că ateismul exclude posibilitatea de a fi creştin. Cu
toate acestea, necredinţa a pătruns în seminarele şi amvoanele din toată
această lume. Lumea nu-L cunoaşte pe Fiul lui Dumnezeu, dragii mei şi aceasta
este o mare tragedie.
v.11 A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.
El a venit în propriul univers şi
poporul Său nu L-a recunoscut.
v.12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică
celorce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
Ei, aceasta este o afirmaţie
interesantă. De fapt, o mai bună traducere a versetului ar fi :“Dar tuturor
celor ce L-au primit le-a dat puterea...”. Cuvântul pentru putere de aici
nu este cel pentru putere fizică, ci este exousia
– putere delegată, autoritate. “Dar tuturor celor ce L-au primit le-a dat
autoritatea de a deveni copii ai lui Dumnezeu.” Observaţi că este vorba
despre toţi cei care au crezut în Numele Lui. Verbul a crede este urmat mereu
de o prepoziţie. Unii spun: “Cum adică? Tot ce am de făcut este să spun că
cred?” Da, dar aceasta implică ceva. Trebuie să credeţi în Domnul Isus
Hristos sau să-L credeţi pe Domnul Isus Hristos. Credinţa, aşa cum este folosit
acest termen în Biblie, nu este doar o cunoaştere care rămâne la nivel
intelectual. De exemplu, să spunem că stau lângă un scaun şi spun: “Cred că
scaunul acesta mă va ţine”, deşi scaunul nu mă ţine pentru că nu m-am
aşezat pe el. De ce? Astfel am doar o cunoaştere intelectuală asupra acestui
lucru. Eu doar spun că mă va ţine. Dar dacă eu cred în acest lucru şi mă aşez
pe scaun. Mă aşez pe el cu toată greutatea şi scaunul mă ţine. Ce puteţi spune
voi despre Isus Hristos? Credeţi că El vă poate ţine? Este El Mântuitorul
vostru? Nu se reduce totul la a sta deoparte şi a spune: “Da, eu cred că
Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” Întrebarea este: v-aţi încrezut în
El? Credeţi în El? V-aţi găsit odihna în El? Scaunul mă ţine foarte bine. În
acest moment, Hristos este Mântuitorul meu desăvârşit, pe El mă bizui şi în El
mă odihnesc. Iar despre lucrul acesta pot să depun şi o mărturie, aşa cum
depune şi Ioan Botezătorul:
v.19 Iată mărturisirea făcută de Ioan, cînd Iudeii au trimes
din Ierusalim pe nişte preoţi şi Leviţi să-l întrebe: ,,Tu cine eşti?``
Acesta este primul incident din
viaţa lui Ioan Botezătorul pe care îl prezintă evanghelistul Ioan în cartea sa.
El nu ne relatează nimic despre naşterea acestui om. Despre acest subiect aflăm
detalii în Evanghelia după Luca.
Aici, relatarea despre Ioan Botezătorul începe când o delegaţie de la
Ierusalim vine să-l întrebe dacă el este Acela pe care Îl aşteptau.
În
această întrebare se strecoară o ispită subtilă pentru că îi oferă lui Ioan
prilejul de a se da drept cine nu este. În Ioan 3:30 avem răspunsul lui
atunci când ucenicii lui au intenţionat să facă din el ceea ce nu era. Ioan
Botezătorul spune: “Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.” Ce
afirmaţie uimitoare! Aceasta este afirmaţie pe care ar trebui s-o facă fiecare
credincios. Mai mult, este afirmaţie pe care ar trebui s-o trăiască fiecare
credincios. “Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.”
Dragul meu prieten, nu poţi fi tu pe primul
loc în viaţa ta. Acest loc poate fi ocupat ori de tine, de eul tău egoist, ori
de Hristos. Nu pot fi amândoi pe primul loc. El trebuie să crească şi eu
trebuie să mă micşorez. Va fi ori aşa, ori invers.
Acum
observaţi răspunsul pe care îl dă Ioan Botezătorul conducătorilor religioşi:
v.20 El a
mărturisit şi n'a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.
Vedeţi
voi, ei au sugerat cu viclenie că el ar putea fi Hristos – aceasta pentru că
exista acea speranţă mesianică. Dar Ioan Botezătorul spune foarte clar că el nu
este Mesia. Ei nu caută unde trebuie. Atunci, dacă nu este Hristos, cine este
el? Ce persoană importantă este?
v.21 Şi ei l-au întrebat: ,,Dar cine eşti? Eşti
Ilie?`` Şi el a zis: ,,Nu sînt!`` ,,Eşti proorocul?`` Şi el a răspuns: ,,Nu!``
Remarcaţi cât de concis şi clar este
Ioan aici. Răspunsurile lui sunt la obiect şi devin din ce în ce mai scurte pe
măsură ce se înmulţesc întrebările conducătorilor religioşi. Dacă nu este
Hristos, el trebuie să fie Ilie. Dacă nu este Ilie, trebuie să fie Profetul. Ei
se referă astfel la un profet asemenea lui Moise care fusese făgăduit în Deuteronom
18:15. Ioan răspunde printr-un “Nu” foarte clar. El nu este profetul
despre care este vorba în Deuteronom.
v.22 Atunci i-au zis:
,,Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celorce ne-au trimes. Ce zici tu despre
tine însuţi?``
Ei insistă vrând cu tot dinadinsul
ca el să le spună cine este. Nu se pot întoarce la cei care i-au trimis cu un
şir de răspunsuri negative. Ioan se identifică astfel:
v.23 ,,Eu``, a zis el, ,,sînt glasul celuice
strigă în pustie: ,Neteziţi calea Domnului`, cum a zis proorocul Isaia.``
Observaţi că el este un glas. Vedeţi
voi, Hristos este Cuvântul! Ioan este glasul! Şi Ioan nu vrea să fie nimic mai
mult decât un glas! El are de transmis un mesaj mult mai măreţ decât el. Şi noi
ar trebui să ne mulţumim cu această poziţie de glas care transmite mesajul lui
Dumnezeu pentru că mesajul este cu mult mai măreţ decât individul. Bineînţeles
că glasul trebuie să proclame slava lui Hristos.
Observaţi extraordinarul mesaj al
lui Ioan: “Neteziţi calea Domnului!” Cu alte cuvinte: “Pregătiţi-vă
pentru venirea Domnului!” Eu cred că aceasta înseamnă că Împărăţia
cerurilor este aproape. Era aproape în persoana Împăratului. Ioan spune: “Neteziţi
calea Domnului!” Acesta era un îndemn pentru oameni să alunge din viaţa lor
lucrurile rele, nepotrivite. Şi noi avem nevoie să rezolvăm problema lucrurilor
rele sau greşite din viaţa noastră. Numai atunci ne este deschisă părtăşia cu
Dumnezeu. “Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim
şi nu trăim adevărul” (1 Ioan 1:6). Trebuie să ne facem ordine în
viaţă, să ne îndreptăm viaţa şi acest lucru este posibil prin mărturisire, aşa
cum ne spune şi Biblia în 1 Ioan 1:8-9.
Revenind la Ioan
Botezătorul, să remarcăm faptul că el îl citează pe profetul Isaia. “...
Pregătiţi calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul
nostru!” (Isaia 40:3).
v.24 Trimeşii erau din
partea Fariseilor.
v.
25 Ei i-au mai pus următoarea întrebare:
,,Atunci de ce botezi, dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?``
Acum ei îl pun pe Ioan în faţa unei
probleme tehnice. “Dacă nu eşti nici unul din aceştia, de ce botezi?”
Ioan 1:26, 27
v.26 Drept răspuns, Ioan le-a zis:
,,Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L
cunoaşteţi.
. 27 El este Acela care vine după
mine, -şi care este înaintea mea; eu nu sînt vrednic să-I desleg cureaua
încălţămintelor Lui.``
Astăzi noi îi spunem
acestui bărbat Ioan Botezătorul. Dar el spune că nu a folosit decât apă. După
El urma să vină Cel care va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Acel foc este
botezul judecăţii care va veni asupra acestui pământ. Botezul cu Duhul Sfânt a
avut loc în ziua Cincizecimii. Unii se întreabă dacă Hristos S-a aflat în
mijlocul acelei mulţimi în ziua aceea. Nu ştim. Dar poate că a fost.
“El este Acela care vine după
mine şi care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua
încălţămintelor Lui.” Slujitorul trebuie să facă orice sarcină încredinţată
de stăpânul lui. Un discipol însă trebuie să ducă la îndeplinire orice sarcină
mai puţin dezlegatul şireturilor învăţătorului. Aceasta era regula acelor
vremuri. Ioan spune că este un slujitor: nici măcar un discipol, doar un
slujitor. Şi nu merită să fie nici măcar slujitor, deşi asta este.
v.28 Aceste lucruri s'au petrecut în Betabara
(Sau: Betania.), dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
Apostolul Ioan ne familiarizează cu
geografia acelor locuri. El ne dă mai multe nume de localităţi şi date
calendaristice. Aici avem numele Betabara, pentru ca în versetul următor să ni
se precizeze când se întâmplau evenimentele descrise: “a doua zi”. Ioan
ne arată că Isus Hristos, Cel care a venit din veşnicii, Cuvântul întrupat este
conectat acum la geografia şi calendarul pământesc.
v.29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis:
,,Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!
Ioan Îl identifică pe Isus în acest
moment. El este Mântuitorul. Isus nu este numai Mesia, El este şi Mântuitorul.
El este un Mântuitor preamărit pentru că este Mielul lui Dumnezeu. Este
Mântuitorul desăvârşit pentru că a venit să ia păcatele lumii. Isus Hristos
este Mântuitorul veşnic ceea ce înseamnă că orice om poate veni oricând la El.
Aici avem împlinirea răspunsului dat
de Avraam lui Isaac acum mulţi, mulţi ani. “Atunci Isaac, vorbind cu tatăl
său Avraam, a zis: ‘Tată!’ ‘Ce este, fiule?’ i-a răspuns el. ‘Isaac a zis din
nou: ‘Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?’
‘Fiule’, a răspuns Avraam, ‘Dumnezeu Însuşi va purta grijă de mielul pentru
arderea de tot’” (Geneza 22:7-8). Ioan ne spune că Isus este Mielul.
Aceasta este o dovadă următorul
lucru: Cain a greşit şi Abel a avut dreptate. Abel a adus un miel. Toţi mieii
care au fost înjunghiaţi pe altarele evreieşti de-a lungul timpurilor şi-au
găsit împlinirea în El. Ioan Îl arată pe Isus din mulţime. “Iată Mielul lui
Dumnezeu care ridică păcatul lumii!”
v.30 El este Acela
despre care ziceam: ,,După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era
înainte de mine.
v.
31 Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru
aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.``
Ioan spune că Isus este adevăratul
Botezător. L-am putea numi Isus Botezătorul. El este Cel care botează cu Duhul
Sfânt şi cu foc.
v.32 Ioan a făcut următoarea mărturisire: ,,Am
văzut Duhul pogorîndu-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.
v.
33 Eu nu-L cunoşteam; dar Celce m'a
trimes să botez cu apă, mi-a zis: ,Acela peste care vei vedea Duhul
pogorîndu-Se şi oprindu-Se, este Celce botează cu Duhul Sfînt.`
v.34 Şi
eu am văzut lucrul acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.``
v.
35 A doua zi, Ioan stătea iarăş cu doi
din ucenicii lui.
v.
36 Şi, pe cînd privea pe Isus umblînd, a
zis: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu!``
Înainte a fost Mielul lui Dumnezeu
care ridică păcatul lumii. Aceasta este lucrarea lui Hristos. Acum este: “Iată
Mielul lui Dumnezeu!” Isus este Mielul în persoana Sa. Vedem că Ioan L-a
botezat pe Isus şi Isus a fost identificat de către Duhul Sfânt. Privindu-L pe
Isus, Ioan spune: “Iată Mielul lui Dumnezeu!”
v.37
Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, şi au mers după Isus.
.
38 Isus S'a întors; şi, cînd i-a văzut
că merg după El, le-a zis: ,,Ce căutaţi?`` Ei I-au răspuns: ,,Rabi (care,
tîlmăcit, însemnează: ,,Învăţătorule), unde locuieşti?``
v.
39 ,,Veniţi de vedeţi``, le-a zis El.
S'au dus şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam pela
ceasul al zecelea.
El vă adresează aceeaşi invitaţie şi
vouă astăzi: “Veniţi de vedeţi!” Psalmistul spune: “Gustaţi şi vedeţi
ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Ps. 34:8).
Dragi prieteni, acceptaţi această
invitaţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu